Oportunitățile de a lucra pentru companii cu renume internațional vin la pachet cu cerințe pe măsură: flexibilitate, adaptabilitate, o cât mai mare deschidere culturală și lingvistică, precum și disponibilitatea de a călători în diverse colțuri ale lumii, cunoscute sub numele de ”delegații de serviciu”.
Aceste călătorii de afaceri sunt văzute drept un factor de selecție important în procesele HR, dar sunt percepute de unii drept o bună oportunitate de dezvoltare, iar de alții drept o provocare logistică, emoțională și chiar financiară.
Ce înseamnă, de fapt, o delegație și de ce este atât de importantă?
În termeni simpli, delegația reprezintă ”trimiterea temporară a unui angajat într-o altă localitate sau, adesea, într-o altă țară, cu scopul de a îndeplini obiective specifice”, cum ar fi participarea la întâlniri cu potențiali clienți, coordonarea de proiecte locale, organizarea unui eveniment, traininguri sau audituri. Pentru multinaționale, delegațiile sunt dovada că lucrurile nu se pot rezolva întotdeauna doar prin e-mailuri și videoconferințe; în ciuda tehnologiei avansate, contactul direct este de neînlocuit în numeroase situații, iar comunicarea face-to-face aduce rezultate mult mai bune și mai rapide.
Dar delegațiile sunt atât de populare în multinaționale și din dorința de a le oferi angajaților o nouă perspectivă asupra activității companiei; prin mutarea într-un alt sediu pentru câteva zile sau săptămâni se creează cadrul propice schimbului cultural și al învățării practicilor de lucru din altă arie geografică. Această expunere lărgește orizonturile profesionale și dezvoltă competențe noi, cum ar fi capacitatea de adaptare rapidă și inițiativa.
În plus, delegațiile aduc și un plus de dinamism carierei. Mulți angajați simt că stagnează atunci când rămân prea mult timp în același loc, făcând aceleași sarcini. Dar atunci când ești încurajat să călătorești în diferite părți ale lumii, să cunoști echipe variate și să contribui la proiecte noi, motivația și satisfacția profesională cresc considerabil.
Scopul delegațiilor în multinaționale
Privite din exterior, delegațiile pot părea “excursii de afaceri”, însă acestea sunt esențiale pentru a stabili relații puternice cu clienții, pentru a rezolva problemele din teren și pentru a menține un flux de comunicare cât mai eficient între departamentele aflate la mii de kilometri distanță. Companiile multinaționale, prin însăși definiția lor, se bazează pe prezența globală: birouri locale, reprezentanțe, parteneriate în regiuni diferite.
Scopul delegațiilor nu se rezumă, însă, doar la consolidarea relațiilor profesionale; ele servesc și ca instrument de formare continuă a angajaților, oferindu-le ocazia să interacționeze cu noi piețe, să învețe metodologii de lucru și să aducă, la întoarcere, know-how valoros pentru companie.
Provocările delegațiilor
A pleca în delegație sună excelent atunci când visăm la oportunități profesionale și la orizonturi culturale noi, dar dincolo de programul solicitant apar și provocările logistice: obținerea vizelor, rezervarea biletelor de avion, găsirea cazării potrivite, asigurările de sănătate, gestionarea deconturilor și, nu în ultimul rând, rezervarea unui loc de parcare Otopeni sigur pentru mașina de serviciu.
Pentru cei care zboară din București, mai exact de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni), soluțiile de transport către și dinspre aeroport sunt costisitoare și (nu de puține ori) complicate. Taxiuri, ride-sharing, autobuze sau tren – toate au plusuri și minusuri. Dar foarte mulți preferă să conducă până la aeroport, pentru a evita să depindă de programul altora sau de fluctuațiile de preț.
Nimeni nu își dorește să revină dintr-o astfel de deplasare pentru a descoperi că automobilul a fost avariat, mutat sau, mai grav, sustras. Din fericire, există OTP Parking, un serviciu privat localizat în imediata apropiere a Aeroportului Otopeni, care oferă locuri de parcare sigure și supravegheate.
Avantajul major al unui astfel de serviciu este că îndepărtează complet stresul căutării unui loc de parcare legal și sigur în zona aglomerată din preajma aeroportului. OTP Parking pune la dispoziție o parcare ieftină Otopeni păzită și monitorizată video, iar clienții au încrederea că mașina le este în siguranță, 24/7.
Delegațiile și dezvoltare profesională/personală
Deloc de neglijat, delegațiile reprezintă o oportunitate excelentă de creștere atât profesională, cât și personală. În primul rând, aceste călătorii de afaceri îți dă ocazia de a întâlni colegi din alte țări, de a lega noi contacte și de a înțelege mai bine cultura organizațională la nivel global. Schimbul de idei și experiențe care are loc în timpul întâlnirilor, trainingurilor sau workshopurilor se poate dovedi neprețuit.
Pentru specialiștii care vizează o poziție de leadership, delegațiile constituie un test al abilităților de comunicare și de coordonare; nu de puține ori, managerul trebuie să ia decizii rapide, să se asigure că toți membrii echipei înțeleg sarcinile și să rezolve situații neprevăzute, totul în timp limitat. Dacă se descurcă bine “pe teren” are șanse mari să primească oportunități de conducere a unor proiecte mai ample la întoarcere.
Nu în ultimul rând, călătoriile de afaceri pot fi o sursă de inspirație și creativitate. Contactul cu locuri noi, cu metode de lucru diferite și cu oameni din culturi variate deschide mintea și stimulează gândirea “outside the box”.